Supliment alimentar planificare sarcina

Sarcina reprezinta o perioada speciala in viata oricarei femei, iar aducerea pe lume a unui copil este o experienta de neuitat, ce promite nenumarate bucurii. Insa pana sa se ajunga in acest punct e cale lunga si sunt foarte multe aspecte de care trebuie sa se tina cont, astfel ca trebuie sa se adopte un stil de viata cat mai sanatos chiar si inainte de concepere, pentru ca organismul sa fie pregatit de perioada ce urmeaza. Totodata, se recomanda administrarea unui supliment alimentar planificare sarcina, astfel incat orice viitoare mamica sa se bucure de cele mai bune conditii.

Alege Femibion
Asadar, Femibion aduce o multime de solutii in acest sens, incepand de la suplimentele necesare si pana la cele mai pretioase informatii, care vor fi de folos oricarei mamici, devenind cel mai bun prieten al acestora.

Suplimentele adecvate
De exemplu, de cand este planificata sarcina si pana se termina primul trimestru se recomanda administrarea unor suplimente care sa aiba in componenta acid folic, iod si diferite vitamine intrucat fiecare dintre acestea joaca un rol esential in aceasta perioada. Astfel, nevoile cresc considerabil si suplimentele vor ajuta la cresterea tesutului matern, insa se previn si diferite riscuri cu privire la dezvoltarea bebelusilor. Cu alte cuvinte, pentru anumite perioade ale sarcinii sunt recomandate diferite suplimente, iar toate pot fi gasite la Femibion.

Vitamine
Pe langa un supliment alimentar planificare sarcina pot fi recomandate si diferite vitamine, iar printre acestea se numara B1, deoarece pe aceasta cale se normalizeaza functionarea inimii, fiind evitate mai multe posibile probleme. B2 ajuta la pastrarea in proportii obisnuite a globulelor rosii, iar B6 are in vedere functionarea sistemului imunitar. Proportiile necesare sunt stabilite de catre medic, motiv pentru care trebuie sa existe o relatie foarte apropiata intre acestia si mamici, intrucat nevoile difera de la un caz la altul.

Continue

Despre zacusca romaneasca

Cu toate ca nu credeam ca mai ajung sa postez articolul meu pentru ce-a de-a doua etapa a concursului de pe Bloggeri.ro, iata ca am apucat. Mai jos postez articolul cu care am participat la etapa cu subiect: „Peisajul muzical romanesc”. Pe site-ul concursului puteti sa cititi articolul aici, dar sa-l si votati, in cazul in care va place. Sunt curioasa care e mai bun? Primul sau al doilea? *ENJOY*
Cand ma gandesc la minunatul/multicolorul „peisaj muzical romanesc”, imi vine in minte ZACUSCA mamei mele (probabil pentru ca e si perioada in care o prepara). De ce tocmai la zacusca? Pai pentru ca e compusa din mai multe ingrediente ca: rosiile, ciupercile, vinetele si altele – toate fierte si puse la un loc. Asa si „peisajul muzical romanesc” (ah, ce bine integrat in propozitie e acest cuvant.. PEISAJUL…). Cum ar zice cei de la Planeta Moldova „Avem di tati” in materie de muzica…     Ai nevoie de lautari si/sau de manelisti? Avem. Ai nevoie de playback professionals? Avem. Ai nevoie de live music professionals? Avem. Ai nevoie de oameni care fac atmosfera fie pentru cum canta, fie pentru cum arata (rareori acestea 2 fiind combinate)? Avem.    Exista atata haos in muzica romaneasca, incat imi vine sa cred ca a a cazut in borcanul cu zacusca al mamei mele si acum muzica e amestecata cu furculita. Cum definesc haosul? Zeci de stiluri, care mai de care mai „corcite” cu alte stiluri muzicale; versuri lipsite de mesaj; rime copilaresti, negandite; lipsa respectului fata de public; copierea fara nonsalanta a altor melodii din strainatate si prezentate drept creatii proprii; lacomie, aviditate de a castiga profit si faima cu orice pret si lipsa totala de interes pentru partea culturala, artistica a muzicii; promovarea prin compromisuri, prin/pentru interese si afaceri dubioase la nivelul caselor de productii/al impresarilor.. offff si cate alte ingrediente mai are haosul din muzica noastra autohtona.    Si cu toate acestea, haosul (asa cum se prezinta) e mancat/servit de catre public. Il ia cu furculita, il intinde pe o felie de paine si il mesteca – ca pe zacusca! Ca vor, ca nu vor, oamenii au parte de muzica autohtona la orice pas, in fiecare zi: de la radiourile/televiziunile romanesti, pana la tarabele florareselor din oras; de la soferii de autobuze, pana la subwoofer-ele tinerilor aproape maturizati; de la vecinul de la 4, pana la colegul de la munca. Unora le place, altora nu. Cei carora nu le place ceea ce primesc, se refugiaza in muzica internationala… sau in propria muzica.    Anumite ingrediente ale „haosului-zacusca muzicala” sunt foarte importante. Se intalnesc greu, dar si cand le descoperi, le gusti si ti se pare ca schimba cu totul mancarea numita muzica romaneasca. E placut sa vezi cum oamenii fredoneaza versurile unor trupe romanesti, trupe care, comerciale sau nu, canta live de fiecare data si o fac bine! De cate ori am participat la vreun concert al celor de la Holograf, spre exemplu, m-am emotionat, am plans, am zambit. Oamenii aia sunt profesionisti din cap pana in picioare (cel putin in opinia mea – e o chestiune de gusturi pana la urma)… iar live-ul lor este ca o reimprospatare a sufletului, a bunei dispozitii. Orice mi s-ar zice, un playback PERFECT nu poate fi comparat niciodata cu un live bun.. nu mai zic de live-ul SUPERBUN   
E frustrant sa fii deziluzionat de vocea reala a unui artist, dupa ce te-ai indragostit si ti-ai creat povesti pe muzica sa de recorded/studio version. Playback-ul creeaza iluzia unor timbre vocale perfecte. E trist sa auzi ca artistul tau preferat falseaza, cand tu credeai ca pana si Cheia Sol se inclina in fata vocii sale. Pe de alta parte, playback-ul arata oamenilor ca daca detin cateva obiecte tehnice (calculator, mixer, microfon, etc.) pot foarte usor sa devina si ei mari cantareti. Mai greu cu promovarea, in schimb. Dar oricum.. playback-ul a creat ideea ca „oricine poate sa cante bine”.   Nu stiu exact cum se defineste muzica buna, pentru ca asa cum am mai zis, muzica tine de fiecare. De perceptiile, de cultura, de experienta fiecaruia dintre noi, de modul cum simte si interpreteaza muzica. Dar nu in ultimul rand, muzica tine de GUST, iar teoretic, gusturile nu se discuta

Continue

Telefonul (imi) dauneaza grav mintii

   Pe 28 Septembrie 2 prieteni isi sarbatoresc ziua de nastere – stiam asta cu mult timp inainte de IERI. Daaaaaar… se pare ca nu degeaba e vorba aia „nu lasa pe maine ceea ce poti face astazi”. Ieri, toata ziua mi-am tot amintit sigura, fara impuls exterior, ca trebuie sa-i sun si sa-i felicit sau macar sa le trimit un „Es Em Es”. Dar n-a fost sa fie… mereu ma agrenam in alte activitati si uitam sa-i sun… De parca mi-ar fi luat o vesnicie.    Astazi, 29 Septembrie este ziua unui alt foarte bun amic, dar astazi este o alta poveste…. Nu stiu exact ce s-a intamplat cu minunata mea cartela SIM ca nu mai merge. Am semnal maxim, dar imi zice ca nu am retea. A innebunit lumea??? Oricum, pana luni n-am telefon, si prin urmare, cred ca nici pe acest prieten nu am sa-l pot felicita de ziua lui… ce frumos…. GRRR    Apropo de telefon… Intamplarea asta imi dovedeste faptul ca sunt dependenta de telefon… Chiar daca nu trebuie sa ma sune cineva neaparat, daca eu nu-l am disponibil si langa mine… NU E BINE!!!!!!! Toata ziua am fost morocanoasa, suparata, agitata din cauza asta… Deci, mi-am descoperit o noua dependenta (pe langa inghetata, narghilea si alte cateva ). Telefoanele „e” periculoase domn’le – dauneaza grav mintii….    Cu alte cuvinte… dispar, pentru ca trebuie sa ma pregatesc de clubbing *Have Fun Everyone*

Continue

Mic dejun la Tiffany’s

    Intotdeauna cand citesc o carte, care ma atrage prin maiestria conturarii personajelor sale si a relatiilor dintre ele, ma implic in actiune. Traiesc si eu ceea ce traiesc personajele. Simt durerile si bucuriile lor. Ma las invaluita de misterele pe care acestea incearca sa le desluseasca, chiar daca naratorul are grija sa ma anunte care e solutia misterelor in cauza, inainte ca personajele sale sa o afle. Injur si imi vine sa-l indemn pe unul sau pe altul sa faca „asa”, pentru ca „asa” e mai bine. Ma lupt cu personajele, dar imi place la nebunie. Asta-seara am luat “Micul dejul la Tiffany’s”!    „Breakfast at Tiffany’s”, nuvela lui Truman Capote (dupa care s-a facut si o ecranizare), cred ca ma ajuta sa le dovedesc prietenelor mele contrariul, in privinta gradelor de comparatie ale verbului “A iubi” (despre care am vorbit aici).    Cartea prezinta povestea Calatoarei Holly Golightly, o tanara cu un trecut necunoscut, dar care reuseste sa se faca cunoscuta in lumea mondena a New York-ului. Cel care povesteste actiunea (nu are un nume, dar Holly ii zice Fred, cum il cheama pe fratele sau plecat in armata) se imprieteneste cu Holly si chiar ajunge sa se indragosteasca de ea. Nu ii cere niciodata nimic in schimb si o accepta asa cum este (ciudata, copilaroasa, excentrica, petrecareata, hoata, mereu in compania multor oameni bogati, trecuti de 40 de ani). Fred are momente de gelozie sau momente in care crede ca o uraste pe Holly dar, cu toate astea, pana in ultima clipa el o iubeste necontenit. Din pacate, iubirea lui este neimpartasita. Holly apreciaza grija lui Fred pentru ea si faptul ca-i este mereu alaturi in momentele grele, dar ea nu il iubeste. Cei doi petrec mult timp impreuna, plimbandu-se prin diverse locuri ale orasului New York, povestindu-si unul altuia viata, devenind doar buni prieteni…….     Nu stiu exact cat de mult mi-a placut cartea. M-a intretinut ce-i drept – oricum e usor de citit. Am tot sperat ca povestea sa aiba un happy-end de genul „si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Deh, sentimentala din mine… Dar cu siguranta cartea imi ofera un bun argument pentru a sustine ca „a iubi” are grad de comparatie!!! ((Cum Lulu o da inainte cu salamul, asa o dau si eu cu gradele mele de comparatie hahaha - fiecare cu piticii si meduzele lui )) NOTA pentru „Breakfast at Tiffany’s” by Truman Capote: 3(1 - foarte slab ; 5 - foarte bun)

Continue