Intotdeauna cand citesc o carte, care ma atrage prin maiestria conturarii personajelor sale si a relatiilor dintre ele, ma implic in actiune. Traiesc si eu ceea ce traiesc personajele. Simt durerile si bucuriile lor. Ma las invaluita de misterele pe care acestea incearca sa le desluseasca, chiar daca naratorul are grija sa ma anunte care e solutia misterelor in cauza, inainte ca personajele sale sa o afle. Injur si imi vine sa-l indemn pe unul sau pe altul sa faca „asa”, pentru ca „asa” e mai bine. Ma lupt cu personajele, dar imi place la nebunie. Asta-seara am luat “Micul dejul la Tiffany’s”! „Breakfast at Tiffany’s”, nuvela lui Truman Capote (dupa care s-a facut si o ecranizare), cred ca ma ajuta sa le dovedesc prietenelor mele contrariul, in privinta gradelor de comparatie ale verbului “A iubi” (despre care am vorbit aici). Cartea prezinta povestea Calatoarei Holly Golightly, o tanara cu un trecut necunoscut, dar care reuseste sa se faca cunoscuta in lumea mondena a New York-ului. Cel care povesteste actiunea (nu are un nume, dar Holly ii zice Fred, cum il cheama pe fratele sau plecat in armata) se imprieteneste cu Holly si chiar ajunge sa se indragosteasca de ea. Nu ii cere niciodata nimic in schimb si o accepta asa cum este (ciudata, copilaroasa, excentrica, petrecareata, hoata, mereu in compania multor oameni bogati, trecuti de 40 de ani). 
Fred are momente de gelozie sau momente in care crede ca o uraste pe Holly dar, cu toate astea, pana in ultima clipa el o iubeste necontenit. Din pacate, iubirea lui este neimpartasita. Holly apreciaza grija lui Fred pentru ea si faptul ca-i este mereu alaturi in momentele grele, dar ea nu il iubeste. Cei doi petrec mult timp impreuna, plimbandu-se prin diverse locuri ale orasului New York, povestindu-si unul altuia viata, devenind doar buni prieteni……. Nu stiu exact cat de mult mi-a placut cartea. M-a intretinut ce-i drept – oricum e usor de citit. Am tot sperat ca povestea sa aiba un happy-end de genul „si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Deh, sentimentala din mine… Dar cu siguranta cartea imi ofera un bun argument pentru a sustine ca „a iubi” are grad de comparatie!!! ((Cum Lulu o da inainte cu salamul, asa o dau si eu cu gradele mele de comparatie hahaha - fiecare cu piticii si meduzele lui )) NOTA pentru „Breakfast at Tiffany’s” by Truman Capote: 3(1 - foarte slab ; 5 - foarte bun)
Fred are momente de gelozie sau momente in care crede ca o uraste pe Holly dar, cu toate astea, pana in ultima clipa el o iubeste necontenit. Din pacate, iubirea lui este neimpartasita. Holly apreciaza grija lui Fred pentru ea si faptul ca-i este mereu alaturi in momentele grele, dar ea nu il iubeste. Cei doi petrec mult timp impreuna, plimbandu-se prin diverse locuri ale orasului New York, povestindu-si unul altuia viata, devenind doar buni prieteni……. Nu stiu exact cat de mult mi-a placut cartea. M-a intretinut ce-i drept – oricum e usor de citit. Am tot sperat ca povestea sa aiba un happy-end de genul „si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Deh, sentimentala din mine… Dar cu siguranta cartea imi ofera un bun argument pentru a sustine ca „a iubi” are grad de comparatie!!! ((Cum Lulu o da inainte cu salamul, asa o dau si eu cu gradele mele de comparatie hahaha - fiecare cu piticii si meduzele lui )) NOTA pentru „Breakfast at Tiffany’s” by Truman Capote: 3(1 - foarte slab ; 5 - foarte bun)
0 comments:
Trimiteți un comentariu