Cand ma gandesc la minunatul/multicolorul „peisaj muzical romanesc”, imi vine in minte ZACUSCA mamei mele (probabil pentru ca e si perioada in care o prepara). De ce tocmai la zacusca? Pai pentru ca e compusa din mai multe ingrediente ca: rosiile, ciupercile, vinetele si altele – toate fierte si puse la un loc. Asa si „peisajul muzical romanesc” (ah, ce bine integrat in propozitie e acest cuvant.. PEISAJUL…). Cum ar zice cei de la Planeta Moldova „Avem di tati” in materie de muzica… Ai nevoie de lautari si/sau de manelisti? Avem. Ai nevoie de playback professionals? Avem. Ai nevoie de live music professionals? Avem. Ai nevoie de oameni care fac atmosfera fie pentru cum canta, fie pentru cum arata (rareori acestea 2 fiind combinate)? Avem. Exista atata haos in muzica romaneasca, incat imi vine sa cred ca a a cazut in borcanul cu zacusca al mamei mele si acum muzica e amestecata cu furculita. Cum definesc haosul? Zeci de stiluri, care mai de care mai „corcite” cu alte stiluri muzicale; versuri lipsite de mesaj; rime copilaresti, negandite; lipsa respectului fata de public; copierea fara nonsalanta a altor melodii din strainatate si prezentate drept creatii proprii; lacomie, aviditate de a castiga profit si faima cu orice pret si lipsa totala de interes pentru partea culturala, artistica a muzicii; promovarea prin compromisuri, prin/pentru interese si afaceri dubioase la nivelul caselor de productii/al impresarilor.. offff si cate alte ingrediente mai are haosul din muzica noastra autohtona. Si cu toate acestea, haosul (asa cum se prezinta) e mancat/servit de catre public. Il ia cu furculita, il intinde pe o felie de paine si il mesteca – ca pe zacusca! Ca vor, ca nu vor, oamenii au parte de muzica autohtona la orice pas, in fiecare zi: de la radiourile/televiziunile romanesti, pana la tarabele florareselor din oras; de la soferii de autobuze, pana la subwoofer-ele tinerilor aproape maturizati; de la vecinul de la 4, pana la colegul de la munca. Unora le place, altora nu. Cei carora nu le place ceea ce primesc, se refugiaza in muzica internationala… sau in propria muzica. Anumite ingrediente ale „haosului-zacusca muzicala” sunt foarte importante. Se intalnesc greu, dar si cand le descoperi, le gusti si ti se pare ca schimba cu totul mancarea numita muzica romaneasca. E placut sa vezi cum oamenii fredoneaza versurile unor trupe romanesti, trupe care, comerciale sau nu, canta live de fiecare data si o fac bine! De cate ori am participat la vreun concert al celor de la Holograf, spre exemplu, m-am emotionat, am plans, am zambit. Oamenii aia sunt profesionisti din cap pana in picioare (cel putin in opinia mea – e o chestiune de gusturi pana la urma)… iar live-ul lor este ca o reimprospatare a sufletului, a bunei dispozitii. Orice mi s-ar zice, un playback PERFECT nu poate fi comparat niciodata cu un live bun.. nu mai zic de live-ul SUPERBUN
E frustrant sa fii deziluzionat de vocea reala a unui artist, dupa ce te-ai indragostit si ti-ai creat povesti pe muzica sa de recorded/studio version. Playback-ul creeaza iluzia unor timbre vocale perfecte. E trist sa auzi ca artistul tau preferat falseaza, cand tu credeai ca pana si Cheia Sol se inclina in fata vocii sale. Pe de alta parte, playback-ul arata oamenilor ca daca detin cateva obiecte tehnice (calculator, mixer, microfon, etc.) pot foarte usor sa devina si ei mari cantareti. Mai greu cu promovarea, in schimb. Dar oricum.. playback-ul a creat ideea ca „oricine poate sa cante bine”. Nu stiu exact cum se defineste muzica buna, pentru ca asa cum am mai zis, muzica tine de fiecare. De perceptiile, de cultura, de experienta fiecaruia dintre noi, de modul cum simte si interpreteaza muzica. Dar nu in ultimul rand, muzica tine de GUST, iar teoretic, gusturile nu se discuta
